În derularea activității economice tot mai multe societăți, mai ales cele care activează în segmentul comerțului cu bunuri, au nevoie de spații de depozitare sau servicii de depozitare, în România sau în afara României. Pentru a satisface această necesitate,aceste societăți încheie contracte cu furnizori interni sau externi. Astfel, societățile pot opta fie pentru închirierea unui spațiu sau depozit în vederea depozitării de bunuri, fie pentru servicii de depozitare, fiecare dintre situații având un regim de TVA distinct în ceea ce privește locul prestării.

Aceste aspecte vizează nu numai societățile beneficiare, dar și acele societăți care dețin spații de depozitare și care oferă servicii de depozitare sau închiriază spații.

Prevederi legale

În ceea ce privește serviciile de închiriere sau de depozitare, pentru a stabili regimul de TVA din perspectiva locului prestării și deci unde se datorează TVA pentru aceste servicii, trebuie analizat art. 278, alin. (4), lit. a) din Codul fiscal în vigoare (Legea 227/2015 privind Codul fiscal).

Conform acestui articol, locul prestării serviciilor este considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru acele servicii care sunt efectuate în legătură cu bunuri imobile.

În completare, normele metodologice de aplicare specifică faptul că sunt considerate servicii în legătură cu bunuri imobile acele servicii care au o legătură suficient de directă cu bunul imobil în discuție, legătură care se poate identifica în următoarele cazuri:

  • serviciile sunt derivate dintr-un bun imobil, iar respectivul bun imobil este un element constitutiv al serviciului și este central și esențial pentru serviciile prestate;
  • serviciile sunt furnizate în beneficiul unui bun imobil sau vizează un bun imobil și au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statutului juridic al respectivului bun.

Astfel, se consideră servicii care au o legătură directă cu bunul imobil leasingul sau închirierea de bunuri imobile, inclusiv depozitarea de bunuri dacă în vederea depozitării este alocată clientului o parte specifică a spațiului.

În concluzie, conform excepției prezentate:

1. serviciile de închiriere sau depozitare cu alocarea unui spațiu distinct clientului, reprezintă servicii în legătură cu bunuri imobile și deci locul prestării (și locul unde se datorează TVA) este locul unde respectivul bun imobil este situat, în timp ce

2. serviciile de depozitare (fără alocarea unui spațiu distinct clientului) nu reprezintă servicii în legătură cu un bun imobil și deci locul prestării (și locul unde se datorează TVA) este considerat a fi, conform regulii generale, locul unde beneficiarul își are stabilit sediul activității economice.

Aspecte practice

În practică este foarte important modul în care contractul este formalizat, mai exact dacă discutăm despre un contract de închiriere, depozitare cu alocare distinctă a spațiului sau servicii de depozitare. De cele mai multe ori contractele de această natură nu sunt foarte clar redactate și astfel pot exista diferențe de opinie în ceea ce privește stabilirea locului prestării serviciilor.

Importanța prevederilor contractuale derivă din necesitatea de a stabili cu exactitate locul prestării serviciilor și deci locul unde TVA este datorată, iar diferențele sunt următoarele:

1. Contractul este încheiat între un prestator din UE și un client din România.

În această situație, pentru serviciile de închiriere sau depozitare cu alocarea unui spațiu distinct clientului, locul prestării serviciului este în afara României – acolo unde bunul imobil este localizat. În această situație furnizorul va lua în considerare regimul de TVA aplicabil în statul în care bunul imobil este localizat, iar în România se consideră că beneficiarul efectuează o achiziție neimpozabilă în România și drept urmare TVA plătită conform regulilor din statul în care imobilul este localizat nu va reprezenta o taxă deductibilă în România.

În cazul serviciilor de depozitare, locul prestării este locul în care beneficiarul își are stabilit sediul activității economice, iar într-o astfel de situație, furnizorul va emite factură fără TVA în timp ce clientul va proceda la aplicarea mecanismului taxării inverse prin recunoașterea valorii TVA atât ca taxă deductibilă cât și ca taxă colectată.

2. Contractul este încheiat între un prestator din România și un client din UE.

Similar situației de mai sus, locul prestării serviciilor de închiriere sau depozitare cu alocarea unui spațiu distinct clientului urmează locul în care se află bunul imobil, deci în cazul de față în România. Într-o astfel de situație furnizorul va emite o factură cu TVA din România, iar la nivelul beneficiarului achiziția nu va fi impozabilă în statul său.

În cazul serviciilor de depozitare, furnizorul din România va emite factură fără TVA urmând ca beneficiarul să aplice mecanismul taxării inverse în statul său.

În concluzie, este necesar ca orice înțelegere contractuală să prevadă clar situația de fapt și modul în care colaborarea se desfășoară, astfel încât să se elimine riscul de a aplica un regim de TVA eronat, care ar putea conduce (de exemplu în cazul unui prestator din România) la stabilirea unor sume de TVA suplimentare și obligații accesorii.

Articol publicat prima oara pe Avocatnet.ro.