Vă readucem la cunoștință faptul că potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, au fost introduse reglementări mai stricte în legătură cu comunicarea dintre instituțiile de credit și Agenția Națională de Administrare Fiscală (“ANAF”).
În mod specific, începând cu data de 1 iulie 2016, instituțiile de credit au obligația de a furniza către ANAF informații financiare detaliate despre orice persoană fizică, juridică sau orice alte entități fără personalitate juridică. În mod concret:
- instituțiile de credit sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele informații:
- lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entițăti fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, precum și datele de identificare ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea;
- lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum și încetarea contractului de închiriere;
- instituțiile de credit au obligația ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum și informațiile și documentele privind operațiunile derulate prin respectivele conturi.
Mai mult decât atât, persoanele fizice, persoanele juridice și orice alte entități care au obligația transmiterii de informații către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificarile ulterioare, transmit concomitent și pe același format informațiile respective și către ANAF.
Suntem soluția eficientă în oferirea de servicii complexe de evaluare și consultanță pentru clienții corporativi. Echipa noastră de specialiști asistă clienții în soluționarea diverselor spețe cu impact fiscal.