”… Nu aș vrea sub nici o formă să mă transpun în postura unui profet al Apocalipsei, dar cred că este normal să conștientizăm că economia nu merge doar în sus la nesfârșit și că tot ce crește, inevitabil, la un moment dat, va intra pe o pantă descendentă” – ADRIAN CRIVII, Director general al DARIAN DRS.

Iminentele riscuri ce pândesc caruselul economiei românești, dar și pe cea clujeană în particular sunt expuse într-un text de specialitate de directorul general al DARIAN DRS SA, Dr. ec. Adrian Crivii, în Anuarul IT&C al României, August 2017 – Ziarul Financiar (paginile 31 și 33).

Adrian Crivii vorbește despre piața imobiliară și cea de IT, despre piața financiară, industria auto, despre o creștere bazată preponderent pe consum, dar și despre iminența unei viitoare crize economice. Acesta atrage atenția asupra vulnerabilității economiei românești și a mirajului pe care diferitele sectoare de business îl trăiesc în acest moment în țară, dar în special în Cluj-Napoca, oraș care a cunoscut în ultimii ani un avânt neobișnuit obținându-și totodată poziționarea ca pol de recunoaștere național în sectorul de software.

Vizualizați întreg articolul din Ziarul Financiar (pag. 31 și 33) aici.